vineri, noiembrie 6, 2026

Gheorghe Piperea dezvăluie că AUR e deschis negocierilor cu PSD pentru viitorul guvern. Cele trei nume vehiculate pentru funcția de premier: „Sub nicio formă cu ‘șopârlele’ care s-au utilizat în cazul Veștea”

Citeste si...

AUR a deschis ușa negocierilor cu PSD pentru viitorul guvern, dar pune condiții clare. Europarlamentarul Gheorghe Piperea exclude însă orice negociere cu USR, dar și cu tabăra Bolojan din PNL.

Europarlamentarul Gheorghe Piperea a declarat că partidul din care face parte este deschis negocierilor cu PSD pentru un nou guvern, dar impune anumite condiții – discuțiile trebuie să fie oficiale, AUR să intre la guvernare, iar premierul ales să fie cel puțin acceptat de partidul condus de George Simion.

„Teoretic, pot exista negocieri cu PSD, care de altfel este și partidul care a câștigat alegerile și are cea mai mare îndrituire să pretindă să aibă un premier în persoana lui Grindeanu.

Însă, negocierile, dacă se fac, se fac oficial, în văzul tuturor, sub nicio formă cu «șopârlele» care s-au utilizat în cazul antecedent cu Veștea.

Aceste negocieri trebuie făcute pornind de la niște condiții. Nu se poate accepta niciun vot pentru un astfel de guvern din care AUR n-ar face parte și este nevoie ca programul de guvernare să fie luat în considerare. Premierul ori va fi dat de AUR, ori va fi acceptat de AUR.

Discuțiile care ar trebui să fie făcute ar putea să ducă la un răspuns «da» din partea noastră și atunci se va face guvern, sau un răspuns «nu», dacă condițiile pe care le punem sunt respinse”, a declarat europarlamentarul AUR Gheorghe Piperea, la Digi 24.

Gheorghe Piperea consideră că ar fi o variantă bună de premeir

Avocatul Gheorghe Piperea spune că și-ar putea asuma responsabilitatea de a fi premier. În opinia sa, România are nevoie de un specialist în restructurare, întrucât țara este aproape în insolvență.

„Nu mi-aș dori să fiu nominalizat, dar aș avea un proiect. Eu sunt specialist în insolvență. Din nefericire, statul este aproape în insolvență. Din nefericire, acestui stat îi trebuie un specialist în insolvență, ca să îl scoată din insolvență. Cred că mi-aș putea asuma această responsabilitate”, a spus Piperea, potrivit Gândul.

Europarlamentarul a mai spus că, în mod natural, dacă nu se găsește o cale de mijloc în Parlament fără AUR, asfel încât nu se poate forma un guvern, atunci desemnarea premierului ar trebui să fie din rândul partidului condus de Simion.

„Dacă nu găsește o majoritate fără noi, natural este ca nouă, care suntem al doilea partid conform alegerilor și partidul numărul 1 conform sondajelor, să ni se atribuie responsabilitatea de a desemna un premier”, a mai spus Piperea.

Întrebat dacă ar avea propunere de premier, Gheorghe Piperea a listat trei nume.

„Avem un premier? Sunt cel puțin 3 nume în acest partid: George Simion, Petrișor Peiu, Gheorghe Piperea.”

Ultimele Articole

Primul nume din PNL care anunță că va candida pentru a-i lua locul lui Bolojan la conducerea partidului: „PNL nu este proprietatea nimănui”

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, şi-a anunţat miercuri candidatura la funcţia de preşedinte al PNL, la viitorul Congres,...
spot_img
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.