Vineri, 31 mai, între orele 06:00 și 10:00, se vor desfășura tratamente aviochimice în zonele și spațiile verzi din municipiul Constanța și stațiunea Mamaia. Acțiunile se vor desfășura în cartierele Abator, Km 4-5, Km 5, CET, Poarta 6, Viile Noi, Palas, Brătianu, Inel I, Inel II, Baba Novac, Casa de Cultură, Trocadero, Dacia, ICIL, Tomis I, Tomis II, Tomis III, Tomis Nord, Faleză Nord, zona centrală și zona peninsulară.
Substanța utilizată este CY 10, un insecticid concentrat cu spectru larg de combatere, care are o acțiune insecticidă imediată și un efect rezidual de stingere a focarelor. Nu irită și nu dăunează plantelor.
În acest context, apicultorii și sericicultorii din municipiul Constanța, precum și circumscripțiile sanitar-veterinare, sunt sfătuiți să ia toate măsurile de protecție necesare pentru a preveni contactul insecticidelor cu familiile de albine și viermii de mătase.
Pentru ca activitatea de dezinsecție să fie eficientă, trebuie să se desfășoare simultan atât pe domeniul public, cât și pe cel privat. Facem apel la cetățeni, asociații de locatari/proprietari, agenți economici și instituții publice să efectueze dezinsecția pe proprietățile pe care le dețin, inclusiv în clădiri și subsoluri, concomitent cu acțiunea municipalității.