Primăria Constanța informează că un proiect intitulat “Îmbunătățirea mediului urban în cartierul Compozitori” va revitaliza o zonă de referință din municipiul Constanța.
“Este vorba despre transformarea spațiului industrial de pe strada Eliberării, nr. 46, într-un parc destinat activităților recreative, cu zone de odihnă, relaxare, sport, picnic și spații de agrement. Proiectul a fost depus în cadrul programului Interreg VI-A România-Bulgaria/ Prioritatea 2: O regiune mai verde, în parteneriat cu municipalitatea Balcic. A fost finalizat proiectul tehnic, iar în perioada următoare va fi demarată achiziția lucrărilor de construcție”, se arată în comunicatul instituției.
De asemenea, s-a demarat procesul de elaborare a expertizei tehnice pentru execuția lucrărilor de demolare a construcțiilor existente pe terenul fostului RAR. Următorul pas implică elaborarea documentației necesare pentru obținerea avizelor solicitate prin certificatul de urbanism, realizarea proiectului tehnic și achiziționarea serviciilor de asistență tehnică din partea proiectantului pe toată durata execuției lucrărilor de demolare.
Proiectul se va desfășura pe un teren cu o suprafață de 10.044 mp. Soluția arhitecturală peisagistică pentru acest spațiu include:
Crearea unui sistem de alei pentru a asigura accesul la toate punctele de interes ale parcului și conectarea cu străzile învecinate;
Amenajarea și configurarea a două spații de joacă destinate copiilor de toate vârstele, inclusiv adolescenților;
Amenajarea unei zone de relaxare pentru vârstnici;
Plantarea de arbori, arbuști și plante perene;
Dotarea parcului cu mobilier urban;
Amenajarea unei fântâni arteziene în cadrul unei piețe centrale;
Introducerea elementelor SMART, inclusiv controlul iluminatului, bănci inteligente, marcaje și indicatoare adaptate persoanelor cu dizabilități;
Realizarea unui gard de împrejmuire nou către calea ferată, cu funcție fonoabsorbantă, și plantarea unui gard viu pe toate laturile parcului;
Montarea unui sistem automat de irigații;
Implementarea unui sistem de iluminat modern, eficient energetic, cu o durată lungă de viață și costuri reduse de întreținere și exploatare;
Amplasarea a două cișmele cu apă;
Realizarea branșamentelor la rețelele de apă, canalizare, energie electrică și telecomunicații.
Prin reconversia acestei zone, se urmărește introducerea ei în circuitul local al zonelor de relaxare și recreere, având destinații multiple. Cartierul Compozitori va beneficia astfel de o estetică îmbunătățită și de o creștere a numărului de zone dedicate petrecerii timpului liber, oferind facilități și echipamente destinate activităților recreative.