joi, iulie 10, 2025

Un bărbat din Constanța s-a plimbat cu un căruț în flăcări pe un bulevard și a ajuns direct la Psihiatrie

Citeste si...

Un bărbat a fost surprins în timp ce mergea pe bulevardul 1 Decembrie 1918 din Constanța cu un cărucior în care ardeau cărbuni. Polițiștii au intervenit prompt și, din cauza comportamentului agresiv, l-au imobilizat, relatează Focus Press.

Bărbatul, în vârstă de 40 de ani, a fost condus la secție și sancționat contravențional.

„În data de 16 iunie, în jurul orei 00:35, polițiștii Secției 3 din cadrul Poliției Municipiului Constanța au fost sesizați cu privire la incident. La fața locului, au identificat un bărbat de 40 de ani, cu un comportament recalcitrant”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța.

Potrivit poliției, bărbatul a fost imoblizat și dus la sediul poliției, unde a fost sancționat conform prevederilor Legii 61/1991.

Uterior, a fost internat într-o clinică de psihiatrie pentru evaluare și îngrijiri de specialitate.

Ultimele Articole

PNL București, condus de omul lui Dacian Cioloș. Rezultat al negocierilor în fuziunea PNL-REPER

PNL se pregătește, săptămâna aceasta, de Congres. Un eveniment politic cu final anunțat, în care unicul candidat la președinția...
spot_img