luni, iunie 8, 2026

Trump speră într-un acord rapid între Rusia și Ucraina: Vor face afaceri mari cu SUA

Citeste si...

Donald Trump a intervenit duminică în dezbaterea internațională privind armistițiul de 30 de ore propus de Vladimir Putin între Rusia și Ucraina.

Președintele american Donald Trump și-a exprimat speranța că cele două părți vor ajunge la un acord în această săptămână pentru a pune capăt conflictului.

Mesaj pentru Rusia și Ucraina

Trump a postat un mesaj pe Truth Social fără să dea prea multe detalii despre posibilele negocieri sau despre implicarea sa în procesul de mediere.

„Ambele (ţări) vor începe apoi să facă afaceri mari cu Statele Unite ale Americii, care prosperă, şi vor face o avere”, a scris el.

Vineri, Trump a avertizat că ar putea să se retragă din negocierile pe care trimișii săi le poartă separat cu Kievul și Moscova, dacă nu vor exista progrese rapide în discuțiile de pace.

Donald Trump

În paralel, Washingtonul și Kievul negociază un acord important privind exploatarea mineralelor ucrainene, despre care oficialii ucraineni afirmă că ar trebui să fie finalizat în cursul săptămânii.

În plus, oficialii americani analizează modalități de relaxare a sancțiunilor impuse sectorului energetic rus, dacă Moscova acceptă să pună capăt războiului, transmite reuters.

Aceste măsuri ar putea contribui la o detensionare a relațiilor internaționale, dar nu au fost confirmate oficial de administrația Trump.

Armistițiul lui Putin, acuzațiile lui Zelenski
Armistițiul de 30 de ore anunțat de Vladimir Putin cu o zi înainte a fost puternic contestat.

Atât Ucraina, cât și Rusia s-au acuzat reciproc că au încălcat încetarea focului.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că forțele ruse au încălcat armistițiul „de peste 2.000 de ori” de la începutul zilei, deși a subliniat că Rusia nu a efectuat raiduri aeriene duminică

Zelenski a propus o extindere de 30 de zile a armistițiului pentru atacurile cu drone și rachete cu rază lungă de acțiune asupra infrastructurii civile, ca o măsură de protecție suplimentară.

Ce au spus rușii

În replică, Ministerul Apărării rus a raportat încercări nereușite ale soldaților ucraineni de a ataca pozițiile rusești în sectoarele Suha Balka și Bagatîr din regiunea Donețk.

De asemenea, Rusia a denunțat acțiuni militare ucrainene asupra regiunilor de frontieră Briansk, Kursk și Belgorod, unde autoritățile susțin că „civili au fost uciși sau răniți”.

Armistițiul impus a expirat duminică la ora 21:00 GMT (24:00, ora locală) fără a fi prelungit. Kremlinul a confirmat că Vladimir Putin „nu a dat niciun ordin” pentru extinderea acestuia

Ultimele Articole

Iranul a lansat șapte rachete spre două țări din Golf. Anunțul armatei americane

Iranul a lansat șapte rachete către Kuweit și Bahrain, a anunțat sâmbătă armata americană, adăugând că șase au fost...
spot_img
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.