Miercuri, 30 august, Adunarea Generală a Judecătorilor de la Tribunalul Arad a hotărât să încheie protestul început pe 20 iunie și să reia activitatea de judecată în mod obișnuit începând cu data de 1 septembrie. Din 21 iunie, instanțele au fost limitate la a judeca doar cauzele urgente, în timp ce celelalte cauze au fost amânate.
„În cursul zilei de 30 august 2023, s-a desfăşurat Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Tribunalului Arad, pentru discutarea încetării măsurilor de protest adoptate prin Hotărârea nr.5 din data de 20.06.2023 a Adunării Generale a Magistraţilor din cadrul Tribunalului Arad, privind amânarea soluţionării cauzelor aflate pe rol, începând cu data de 21 iunie 2023, cu excepția cauzelor urgente prevăzute de Hotărârea nr.417 din 24.03.2020 emisă de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. Adunarea Generală a Judecătorilor din cadrul Tribunalul Arad a hotărât încetarea formei de protest adoptată prin Hotărârea nr.5 a Adunării generale din data de 20 iunie 2023, privind amânarea soluţionării cauzelor aflate pe rol începând cu data de 21 iunie 2023, şi reluarea activităţii de judecată în condiţii normale, începând cu data de 1 septembrie 2023”, se precizează în informarea Tribunalului Arad.
În timpul Adunării Generale a Judecătorilor de la Tribunalul Arad, în care s-a decis să adopte forma de protest, s-au discutat motivele care au condus la această decizie: „Orice modificare a condiţiilor de pensionare nu poate interveni intempestiv, ci doar etapizat, pe o perioadă de timp rezonabilă, într-un interval care să nu difere fundamental de aşteptările beneficiarilor, întemeiate în mod legitim pe cadrul normativ în vigoare. Contrar unei astfel de concepţii fireşti, prin unele amendamente aduse la proiectul de lege aflat în dezbatere parlamentară se propune o soluţie normativă care nu reprezintă în fapt o etapizare, ci o modificare intempestivă a condiţiilor de pensionare ce ar avea ca efect faptul că persoanele care nu îndeplinesc aceste condiţii la momentul intrării în vigoare a legii nu le vor realiza nici treptat, ci doar la sfârşitul perioadei de pretinsă etapizare, deşi la nivel declarativ se acreditează ideea unei aplicări etapizate”.
Reprezentanții Tribunalului Arad au precizat: „În concret, pentru toţi magistraţii născuţi ulterior datei de 31 decembrie 1975, reglementarea propusă modifică brusc şi substanţial condiţiile de pensionare, fără a beneficia de nicio perioadă de etapizare, chiar şi în situaţiile în care aceştia au o vechime considerabilă în magistratură. Astfel, unei persoane născute la 1 ianuarie 1976, cu o vechime de 25 de ani în magistratură, îi va creşte brusc vârsta de pensionare cu 12 ani, în timp ce o persoană născută cu doar o zi înainte va putea să se pensioneze de îndată ce a îndeplinit condiţia de vechime de 25 de ani în magistratură, ceea ce generează o situaţia de profundă discriminare. Prin urmare, este absolut necesară regândirea modalităţii de etapizare propuse, prin stabilirea unor intervale raţionale de aplicare a noilor prevederi, astfel încât creşterea vârstei de pensionare cu 12 ani să se realizeze treptat, pe o perioadă mult mai lungă de timp decât cea propusă, fără a afecta speranţa legitimă a beneficiarilor şi fără a crea astfel de discriminări. Văzând că există posibilitatea intrării în magistratură a celor cu o vechime de cel puţin 5 ani în alte profesii, pentru ca această formă de recrutare să rămână atractivă în condiţiile creşterii vârstei de pensionare, credem că vechimea de 5 ani trebuie recunoscută neetapizat”.