Circulația autovehiculelor pe drumul județean 222, între Enisala și Sălcioara, va fi restricționată începând de vineri, datorită desfășurării exercițiilor militare cu muniție de război în Poligonul Babadag, conform informațiilor furnizate de Agerpres.
Exercițiile militare se vor desfășura în următoarele perioade: 1-8 martie, între orele 9:00 și 23:59; 11-15 martie, între orele 8:00 și 23:59; 18-22 martie și 25-29 martie, între orele 9:00 și 23:59. Circulația între satele Enisala și Sălcioara va fi restricționată cu două bariere.
“Tragerile se vor executa fără întrerupere pe interval de 60 de minute, cu pauze de 15 minute între ele, pentru decongestionarea traficului rutier. Pentru rezolvarea unor situaţii de urgenţă se va lua legătura în mod obligatoriu cu Centrul secundar de Pregătire pentru luptă Babadag la numerele de telefon 0240/562.805”, se precizează în sursa amintită.
Autoritățile le recomandă șoferilor care intenționează să ajungă în satele Sălcioara și Enisala să evite poligonul militar și să utilizeze ruta alternativă care trece prin orașul Babadag și satul Jurilovca.
“Nerespectarea recomandărilor poate duce la consecinţe grave de care Unitatea Militară nu se face răspunzătoare”, se precizează în sursa citată.