miercuri, martie 19, 2025

Sute de elevi și profesori au ieșit dintr-o școală din Cuza Vodă, județul Constanța, din cauza unui miros. Pompierii intervin

Citeste si...

Sute de elevi, dar și 15 profesori au ieșit miercuri, 12 martie, din școala din Cuza Vodă, județul Constanța, din cauza unui miros persistent. La fața locului s-au deplasat pompierii.

UPDATE ora 14.03: „În urma masurătorilor CBRN s-au înregistrat valori pozitive de acid clorhidric provenit de la soluţia de curaţenie folosita pentru igienizarea încăperilor. S-au luat măsuri pentru suspendarea cursurilor de după-amiază pentru aerisirea sălilor de clasă”, a transmis ISU Constanţa, conform News.ro.

Știrea inițială: Conform Ziua de Constanța, mirosul ar proveni de la produse de curățenie. La unitatea de învățământ din localitatea Cuza Vodă, județul Constanța, s-a deplasat Detașamentul Medgidia.

Au fost mobilizate: o autospecială de stingere, un SMURD B, o autospecială pentru victime multiple și Detașamentul Fripis cu autospeciala CBRN.

Conform ISU Constanța, 260 de elevi și 15 profesori au părăsit clădirea. În plus, trei profesori și 5 elevi au avut nevoie de îngrijiri medicale la fața locului.

Totodată, ISU Dobrogea a mai transmis că 5 copii, însoțiți de aparținători, au fost duși la spital din cauza atacurilor de panică și a durerilor de burtă. În plus, și un profesor care suferea de alte afecțiuni medicale a ajuns la spital.

Ultimele Articole

Gigi Becali se leapădă de George Simion și nu-l mai susține: „A zis pe TikTok să merg la oi, la fotbal și la Biserică”

Finantatorul FCSB, Gigi Becali, care este și deputat AUR, a anunțat, vineri, că se retrage din partidul condus de...
spot_img