Pe 27 noiembrie, Şantierul Naval Damen Galaţi a inaugurat o linie robotizată PEMA pentru fabricația micro-panourilor, recent livrată și pusă în funcțiune.
Ambasadorul Regatului Țărilor de Jos în România, Willemijn van Haaften, a transmis cu acest prilej că Șantierul Damen de la Galați are un rol important în dezvoltarea mediului de afaceri local și național din industria navală și reprezintă un model de business de performanță, care pune accent atât pe progresul tehnologic, cât și pe valorificarea resursei umane.
La șantierul său din Galaţi, grupul a investit peste 140 milioane de euro de la preluarea acestuia în 1999 și până în prezent.
Ultima investiție adăugată șantierului gălățean constă într-un echipament specific pentru fabricația robotizată a micro-panourilor, investiție impusă de necesitatea îmbunătățirii eficienței și asigurării unei mai bune calități a procesului de sudare, spun reprezentanții grupului. Investiția este destinată execuției de panouri metalice de diferite forme și dimensiuni până la maximum 12 x 3m şi cuprinde o Stație de Asamblare a Osaturilor PEMA (SAM), un Portal de Sudare Robotizată (VRWP-C), un Portal de Servicii (SP), precum și platforma de sudură cu lanț pentru transportul panourilor. Linia PEMA Micro Panel este proiectată pentru panouri și osaturi plate cu direcții de rigidizare variabile.
Investiția în noul sistem a fost finanțată de Exim Banca Românească.
Anul acesta a fost unul tulbure însă în ceea ce privește activitatea de la Damen Mangalia:
Ministerul Economiei despre operarea șantierului naval de la Mangalia, după ce Damen a cerut rezilierea acordului de asociere: “Ne manifestăm buna credință/ Continuăm demersurile pentru menținerea acestei colaborări”
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.