luni, iulie 15, 2024

Război în Ucraina, ziua 851. Rusia intensifică bombardamentele la Harkov

Citeste si...

Război în Ucraina, ziua 851. Armata rusă a lansat un atac masiv asupra infrastructurii energetice din vestul şi din sudul Ucrainei. Mai multe centrale electrice au fost variate, motiv pentru care Volodimir Zelenski a propus instalarea de panouri fotovoltaice.

Ministerul ucrainean al Energiei, citat de AFP, a anunțat că este al optulea atac „masiv” asupra centralelor ucrainene din ultimele trei luni. Din acest motiv există întreruperi frecvente de electricitate.

Război în Ucraina, ziua 851 

Infrastructura ucraineană face față cu greu solicitărilor de energie electrică din cauza atacurilor. În aceste condiții, autoritățile caută soluții alternative pentru ca populația să nu aibă de suferit. Doi lucrători ai sistemului energetic au fost răniți în atacuri și spitalizați la Zaporojie.

„Instalaţii ale Ukrenergo (operatorul ucrainean) din regiunile Zaporojie (sud) şi Liov (vest) au fost avariate”, a precizat ministerul.

Rusia şi-a intensificat atacurile asupra infrastructurii energetice și a distrus jumătate din capacitatea energetică a Ucrainei, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski. El a cerut să fie instalate panouri solare şi unităţi de stocare a energiei pe clădirile „fiecărei şcoli şi a fiecărui spital, cât mai curând posibil”.

Directorul general al DTEK, Maxim Timcenko, a avertizat că Ucraina riscă „o criză gravă în această iarnă”. El a cerut partenerilor occidentali să se mobilizeze în ajutorul țării sale.

The moment of the russian terrorist strike on a building in Kharkiv. There are currently 2 people killed and 37 injured.

This bomb was launched by russian aviation.

If @POTUS had allowed Ukraine to strike russian airfields with ATACMS, this attack on Kharkiv might not have… pic.twitter.com/xrjNJxM40W

— Serhii Sternenko ✙ (@sternenko) June 22, 2024

Rusia bombardează puternic linia frontului

Cel puţin două persoane au murit şi 18 au fost rănite într-un bombardament rusesc asupra oraşului Harkov în nord-estul Ucrainei. În această zonă au loc bombardamente și atacuri cu regularitate, au anunţat responsabili locali, potrivit agenţiilor AFP şi Reuters. Primarul Harkovului, Ihor Terekhov, a declarat că cel puţin patru explozii au fost auzite într-o zonă rezidenţială. Rușii par să fi folosit bombe ghidate cu planare, lansate de avioane.

Armata rusă lansează atacuri în regiunile din apropierea liniei frontului, în special în sud şi în est. O persoană fost ucisă şi alte trei au fost rănite în ultimele 24 de ore în regiunea Herson. În regiunea Harkov, guvernatorul Oleg Sînegubov a declarat că o femeie a fost ucisă de un atac rusesc. Doua persoane au fost ucise în regiunea Doneţk, potrivit guvernatorului Vadim Filacikin.

Armata ucraineană a subliniat că forţele ruse au „devenit mai active” în sectorul Toreţk. Acestea încearcă să ocupe poziții în două sate învecinate.

La începutul lunii mai, Rusia a lansat o ofensivă terestră surpriză în regiunea de graniţă Harkov, iar luptele acolo sunt în continuare violente, dar trupele ucrainene au reuşit în acel sector să stabilizeze frontul.

Război în Ucraina

Război în Ucraina ziua 851, anunțul lui Zelenski

Volodimir Zelenski a declarat că Rusia a desfășurat peste 2.400 de bombe ghidate asupra Ucrainei în iunie. Dintre acestea, aproximativ 700 au fost lansate în orașul Harkov, al doilea ca mărime al Ucrainei, relatează Reuters.

În a cest context, reprezentanții Universității Tehnice Naționale de Petrol și Gaze din orașul Ivano-Frankivsk au anunțat că au fost atacați de ruși. Un număr de 14 clădiri ale universității au fost avariate în urma unui atac cu rachete, în noaptea de vineri spre sâmbată. Anunțul a fost făcut de Naftogaz Group, o companie națională ucraineană de stat din domeniul exploatării petrolui și gazelor naturale, potrivit Ukrainska Pravda.

„Primele estimări ale pagubelor sugerează că rachetele inamice au avariat 14 clădiri aparținând instituției de învățământ, 815 ferestre, 25 de uși și aproximativ 1.160 de metri pătrați de acoperiș”, a transmis compania.

Grupul Naftogaz a precizat că va ajuta la repararea clădirilor universitare avariate. Experții evaluează în prezent pagubele provocate de bombardament.

Russian terrorists have struck Kharkiv with guided aerial bombs again. Unfortunately, a residential building was hit.

The debris is being cleared. All necessary services are on the scene. As of now, there are 19 wounded and 3 dead. My condolences to everyone who lost their loved… pic.twitter.com/iSpKjjevtC

— Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) June 22, 2024

Ucraina anunță distrugerea unui sistem Pantsir S-1

Armata ucraineană ar fi lovit un sistem antiaerian Pantsir S-1 amplasat în satul Dubovoe din regiunea Belgorod. Informația a fost dezvăluită de presa de la Kievc, care citează surse rusești. Rușii au postat imagini cu un sistem Pantsir-S avariat lângă Dubovoe. Acesta ar fi fost lovit de muniție cu dispersie, însă echipajul a reușit să scape.

Între timp, oficialii ruși au susținut că ar fi fost vorba doar de un incendiu de vegetație. O publicație locală a precizat că focul a izbucnit în zona în care era amplasat sistemul antiaerian.

Apărarea aeriană funcționa în jurul orei 12:20 în regiune, a susținut guvernatorul regiunii Belgorod Viacheslav Gladkov. Mai multe ținte aeriene au fost doborâte în timp ce se apropiau de orașul Belgorod, iar urma atacului a fost incendiată iarba din apropierea satului Dubovoe, potrivit Ukrainska Pravda și Kyiv Independent. Guvernatorul a mai susținut că incendiul a fost stins cu promptitudine.

Până în acest moment distrugerea sistemului rus nu este confirmat.

Russian Telegram channels report that a Russian Pantsir-S1 air defense missile system was destroyed near Belgorod.

„This is our air defense. What now?” Russians wonder. pic.twitter.com/8r9bAKxymk

— Anton Gerashchenko (@Gerashchenko_en) June 22, 2024

Serbia exportă muniție în Occident pentru Ucraina

Serbia a crescut, discret, vânzările de muniție către statele occidentale. Astfel, aceste muniții ajung să întărească apărarea Ucrainei, relatează Financial Times. Din 2022, Belgradul a exportat către aliații occidentali ai Ucrainei obuze în valoare aproximativă 800 de milioane de euro.

Conform estimărilor, exporturile de muniții ale Serbiei au ajuns în Ucraina prin intermediul unor terți. Valoarea acestora se ridică la aproximativ 800 de milioane de euro. Suma a fost confirmată, chiar de președintele Aleksandar Vucic. El a prezentat situația ca pe o oportunitate de afaceri, insistând că nu va fi de nici o parte în acest război, notează Financial Times.

„Acesta este o parte a revigorării noastre economice și este important pentru noi. Da, ne exportăm muniția. (…) Nu putem exporta în Ucraina sau în Rusia . . . dar am avut multe contracte cu americani, spanioli, cehi, alții. Ceea ce fac ei cu asta până la urmă este treaba lor”, a spus președintele sârb, într-un interviu.

Ultimele Articole

Permisiunea acordată Ucrainei de Occident de a ataca pe teritoriul Rusiei dă roade, spun soldații ucraineni din prima linie

„Am distrus ținte în interiorul Rusiei, ceea ce a permis mai multe contraofensive de succes. Armata rusă nu mai...
spot_img