duminică, decembrie 1, 2024

Război în Israel ziua 293. Benjamin Netanyahu denunță axa terorii Iranului în Congresul american

Citeste si...

Război în Israel ziua 293. Premierul israelian Benjamin Netanyahu a vorbit miercuri seara în Congresul Statelor Unite, denunțând „axa terorii” iraniene. Discursul său a fost contestat de numeroși protestatari care susţineau cauza palestiniană.

Război în Israel. Netanyahu a denunțat „axa terorii” Iranului într-un discurs susținut miercuri în fața Congresului SUA. Totodată, i-a numit idioți utili ai Iranului pe cei care îl contestau.

Război în Israel ziua 293

Premierul Benjamin Netanyahu a acuzat „axa terorii” Iranului în discursul susținut în fața Congresului SUA. Liderul israelian și-a ținut discursul în fața unei ședințe comune a Senatului și Camerei Reprezentanților. Vizita sa în Statele Unite a picat, oarecum, în planu secund după ultimele evenimente din politica internă.

„În Orientul Mijlociu, axa terorii iraniene sfidează Statele Unite, Israelul și prietenii noștri arabi. Aceasta nu este o ciocnire a civilizațiilor, ci o ciocnire între barbarie și civilizație. Atunci când Israelul acționează pentru a împiedica Iranul să dezvolte arme nucleare, nu se protejează doar pe sine, protejează și SUA”, a declarat Netanyahu în Camera Reprezentanților, potrivit AFP și Reuters.

Netanyahu a subliniat că cele două state, America și Israelul trebuie să rămână unite în această perioadă complicată. Discursul lui Netanyahu în fața Congresului a fost boicotat de mai mulți parlamentari democrați. Aceștia și-au exprimat consternarea față de miile de morți din rândul civililor. Ei au acuzat criza umanitară în contextul operațiunii militare din Gaza.

„America și Israelul trebuie să rămână unite”, a spus Netanyahu la începutul discursului său.

Netanyahu despre protestatari: „Idioții utili ai Iranului”

Mii de manifestanți pro-palestinieni s-au adunat în jurul Congresului SUA din Washington pentru a cere oprirea ostilităților din Fâșia Gaza. Benjamin Netanyahu i-a numit pe cei care protestau drept „idioții utili ai Iranului”. El a susținut că protestatarii sunt susținuți de la Teheran.

„Claritatea începe prin a cunoaște diferența dintre bine și rău. Cu toate acestea, incredibil, mulți protestatari anti-Israel aleg să stea cu răul. Ei sunt alături de Hamas. Sunt alături de violatori și ucigași. Ei stau alături de oameni care au venit în kibutzuri, în case. Acești protestatari sunt alături de ei. Ar trebui să le fie rușine de ei înșiși. Ei refuză să facă o distincție simplă între cei care vizează teroriști și cei care vizează civili, între statul democratic Israel și teroriștii Hamas”, a spus Netanyahu, citat de CNN.

El a acuzat Iranul că vrea să ocupe Orientul Mijlociu ca să provoace America. Iar pentru a-și pune planurile în vigoare se folosește de numeroșii săi împuterniciți, organizațiile Hamas, Hezbollah sau Houthi. Netanyahu a făcut referire la țara sa, Israel, care a ales să stea în calea Iranului. Totosată, a atras atenția că Israelul este prima piedică în calea Iranului, următoarea fiind America.

„Iranul înțelege că, pentru a provoca cu adevărat America, trebuie mai întâi să cucerească Orientul Mijlociu – și pentru aceasta își folosește numeroșii împuterniciți, inclusiv Houthi, Hezbollah și Hamas. Cu toate acestea, în inima Orientului Mijlociu, stând în calea Iranului, se află o mândră democrație pro-americană, țara mea este statul Israel (…) Pentru Iran, Israelul este primul, America este următoarea. Deci, când Israelul luptă împotriva Hamas, noi ne luptăm cu Iranul. Când luptăm cu Hezbollah, ne luptăm cu Iranul. Când ne luptăm cu Houthi, ne luptăm cu Iranul”, a declarat Netanyahu.

Război în Israel ziua 293. Mulțumiri lui Trump

Benjamin Netanyahu a ținut să-și exprime recunoștința față de fostul președinte Donald Trump în timpul discursului. El i-a mulțumit pentru ceea ce a făcut în primu mandat pentru Israel.

„Vreau, de asemenea, să îi mulțumesc președintelui Trump pentru toate lucrurile pe care le-a făcut pentru Israel, de la recunoașterea suveranității Israelului asupra Înălțimilor Golan până la confruntarea cu agresiunea Iranului, la recunoașterea Ierusalimului drept capitală a noastră și la mutarea Ambasadei americane acolo”, a spus el.

Totodată a subliniat că victoria Israelului în Gaza va fi și o victorie pentru Statele Unite, după mai bine de nouă luni de război în Fâșia Gaza.

„Nu ne protejăm doar pe noi înșine. Vă protejăm pe voi (…) Dușmanii noștri sunt dușmanii voștri, lupta noastră este lupta voastră, iar victoria noastră va fi victoria voastră”, a declarat liderul israelian.

Proteste în fața Capitoliului

Mai mulți manifestanți s-au adunat în fața Congresului și au protestat împotriva discursului premierului Benjamin Netanyahu. Ei au cerut o încetare a focului în Fâșia Gaza, după nouă luni de război, potrivit AFP. Mulțimea, agita steaguri palestiniene și scanda sloganuri precum „Palestina liberă”.

Poliţia americană a folosit sprayuri iritante pentru a interveni împotriva unor demonstranţi violenţi.

De asemenea, zeci de parlamentari din Partidul Democrat au decis să nu asiste la discursul lui Benjamin Netanyahu. Ei și-au exprimat astfel oroarea faţă de uciderea a mii de civili în timpul campaniei Israelului împotriva grupării islamiste Hamas din Fâşia Gaza

Ultimele Articole

Listele Forţei Dreptei la București deschise de Eugen Tomac la Sena și de Ludovic Orban la Camera Deputaților

Listele partidului Forţa Dreptei (FD) pentru alegerile parlamentare în circumscripţia municipiului Bucureşti sunt deschise la Senat de europarlamentarul Eugen...
spot_img