marți, decembrie 10, 2024

Prizonieri de război ucraineni sunt vânduți pe piața neagră pentru a fi schimbați cu luptători ceceni

Citeste si...

Forțele rusești administrează o piață neagră de prizonieri de război ucraineni, a declarat purtătorul de cuvânt al Centrului de coordonare pentru tratamentul prizonierilor de război pentru The Times of London.

Petro Yațenko, purtătorul de cuvânt al Centrului de coordonare al Ucrainei pentru tratamentul la prizonieri de război, a declarat că grupurile paramilitare cecene cumpără soldați ucraineni capturați de la alte facțiuni militare rusești.

„Au existat cazuri în care au cumpărat răniții noștri de la armata rusă, i-au dus la Groznîi [capitala cecenă] și apoi i-au schimbat cu ai lor”, a spus el.

Se crede că peste 10.000 de kadîroviți – soldați loiali liderului cecen Ramzan Kadîrov – ar fi trecut granița în Ucraina.

Au participat activ la lupte în primele luni ale războiului, după care rolul lor a fost redus în principal la menținerea ordinii și la operațiuni logistice departe de prima linie.

Faptul că nu mai sunt angajați în lupte le oferă probabil posibilități limitate de a captura propriii prizonieri de război, ceea ce explică de ce i-ar cumpăra de la ruși pentru a-i include în schimburi cu ceceni.

Cotidianul britanic a relatat mărturia unui prizonier ucrainean grav rănit, Viaceslav Levițki, în vârstă de 41 de ani, care a fost capturat de milițiile separatiste pro-ruse din Donețk în februarie 2023 și vândut apoi cecenilor.

El fusese împușcat în ambele picioare și în abdomen în timpul unui raid nocturn asupra poziției sale în apropiere de Avdiivka.

Separatiștii nu i-au acordat niciun fel de îngrijiri medicale, dimpotrivă, l-au bătut pentru a-l forța să dezvăluie informații sensibile despre armata ucraineană.

După două zile de captivitate a fost dus la o poziție cecenă, la câțiva kilometri de front. Acolo i s-a spus că va fi dus la Groznîi. A fost dus imediat la spital, unde i-au fost amputate ambele picioare, dar și mâinile, afectate de degerături.

După ce s-a recuperat, a fost ținut într-o pivniță alături de 60 de prizonieri ucraineni.

În iunie 2023, a fost inclus într-un grup de prizonieri ucraineni care au fost schimbați cu prizonieri ceceni.

Forțele cecene au o reputație de brutalitate – o imagine pe care Kremlinul a încercat să o amplifice pentru a insufla teamă ucrainenilor.

Spre surprinderea lui Levițki însă, ceceni l-au tratat relativ bine, acordându-i tratament medical prompt, relatează Times of London.

„Nu m-au bătut niciodată. Mi-au dat un scaun cu rotile. Când am plecat, chiar ne-am îmbrățișat și am făcut o fotografie împreună. Un comandant cecen mi-a spus: După ce îi veți învinge pe ruși, vom face și noi la fel”, a relatat el dintr-un centru de recuperare din Kiev.

Se estimează că aproximativ 4.000 de soldați ucraineni au fost luați prizonieri de către forțele rusești, potrivit The Guardian. Începând cu luna august a anului trecut, peste 2.700 de ucraineni au fost implicați în schimburi de prizonieri.

„Relatările despre unități cecene care ar efectua propriile schimburi de prizonieri de război cu Ucraina sugerează că unele unități paramilitare din cadrul armatei ruse, precum unitățile cecene Ahmat Spețnaz, nu sunt probabil incluse în schimburile de prizonieri de război ruso-ucrainene mai ample, la nivel mai înalt.

Bloggerii militari ruși au criticat în repetate rânduri forțele cecene pentru incompetența și lipsa lor de implicare în Ucraina, iar forțele cecene au fost trimise în zonele din spatele frontului sau în sectoare mai puțin active după ce au participat la operațiuni ofensive rusești majore în 2022”, au comentat analiștii Institutului pentru Studierea Războiului (ISW), citați de portalul RBC Ukraine.

Cel mai recent schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina a avut loc la 8 februarie.

De la invazia la scară largă, 3.135 de apărători ucraineni au fost repatriați cu succes din captivitatea rusă.

Ultimele Articole

Înalta Curte a respins cererea de anulare a alegerilor parlamentare. Vlad Alexandrescu: „Iohannis a reuşit astfel să-şi prelungească singur mandatul”

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea partidului DREPT de anulare a alegerilor parlamentare. După anunţarea sentinţei,...
spot_img