duminică, decembrie 1, 2024

Poliția de frontieră poloneză arestează un dezertor rus

Citeste si...

Dezertorul rus a fost reținut de poliția de frontieră poloneză în zona de graniță din nord-estul Poloniei la granița cu Belarusul, conform Le Libre Belgique.

Poliția de frontieră spune că e un bărbat de 41 de ani

Poliția de frontieră poloneză a arestat un dezertor al armatei ruse care a trecut ilegal în Polonia din Belarus, un aliat apropiat al Moscovei, au declarat miercuri polițiștii de frontieră.

„Am arestat un dezertor din Rusia. Avea actele militare asupra lui”, a declarat pentru AFP purtătoarea de cuvânt a poliției de frontieră, Katarzyna Zdanowicz.

poliția de frontieră

„Este un bărbat de 41 de ani care a trecut ilegal granița din Belarus în Polonia, în nord-estul Poloniei”, a adăugat ea fără a oferi alte detalii.

Moscova și Minskul sunt parteneri foarte apropiați

Potrivit presei poloneze, bărbatul era îmbrăcat în civil și nu purta nicio armă.

Dna Zdanowicz nu a putut spune dacă acesta a fost primul caz de acest gen de la începutul agresiunii ruse în Ucraina în 2022.

Belarus și Rusia sunt membre ale unei alianțe militare care reunește mai multe țări din fosta Uniune Sovietică.

Moscova și Minskul sunt parteneri foarte apropiați în materie de apărare, iar Alexandr Lukașenko a permis forțelor ruse să atace Ucraina de pe teritoriul său în februarie 2022, în timp ce zeci de mii de soldaţi ruşi erau staționaţi în țara sa.

Poliția de frontieră: multe tentative de trecere ilegală

În direcția opusă, luni, un judecător de la Curtea Administrației Regionale din Varșovia a cerut azil în Belarus, țară care întreține relații tensionate cu Varșovia.

Varșovia a deschis de atunci o anchetă pentru spionaj, deoarece judecătorul Tomasz Szmydt a avut acces la informații „clasificate” în Polonia.

Polițiștii de frontieră polonezi au raportat recent aproximativ o sută de încercări zilnice de a trece ilegal granița cu Belarus spre Polonia, dar în principal de către cetățeni din țări din Orientul Mijlociu, Africa și Asia. (Traducere Rador)

Ultimele Articole

Listele Forţei Dreptei la București deschise de Eugen Tomac la Sena și de Ludovic Orban la Camera Deputaților

Listele partidului Forţa Dreptei (FD) pentru alegerile parlamentare în circumscripţia municipiului Bucureşti sunt deschise la Senat de europarlamentarul Eugen...
spot_img