marți, decembrie 10, 2024

Percheziții domiciliare în municipiul Constanța și satul Culmea, într-un dosar de tâlhărie calificată

Citeste si...

Astăzi, 23 octombrie, polițiștii din Medgidia, cu sprijinul Biroului de Investigații Criminale și sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia, au efectuat două percheziții domiciliare, o percheziție auto și au pus în aplicare un mandat de aducere, într-un dosar penal legat de comiterea unei tâlhării calificată.

Perchezițiile s-au desfășurat în municipiul Constanța și în satul Culmea, la locuințele unui bărbat în vârstă de 22 de ani, suspectat de infracțiune.

Conform cercetărilor, în noaptea de 15 spre 16 octombrie, bărbatul a condus un autoturism pe DC 87, frânând brusc și obligând un alt șofer, aflat în spatele său, să oprească. Acesta a coborât din vehicul și, prin violență, l-a deposedat pe celălalt conducător auto de suma de 600 de lei, părăsind apoi locul incidentului.

După identificarea suspectului de către polițiști, acesta a fost dus la sediul Poliției Municipiului Medgidia pentru audieri, în baza mandatului de aducere.

În urma percheziției auto, în vehiculul suspectului au fost descoperite mai multe arme albe și o pușcă de tip airsoft cu bile.

Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Medgidia.

Ultimele Articole

Înalta Curte a respins cererea de anulare a alegerilor parlamentare. Vlad Alexandrescu: „Iohannis a reuşit astfel să-şi prelungească singur mandatul”

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea partidului DREPT de anulare a alegerilor parlamentare. După anunţarea sentinţei,...
spot_img