luni, iunie 8, 2026

Papa Francisc a murit din cauza unui AVC și a unui stop cardiac. Anunțul oficial al Vaticanului

Citeste si...

Papa Francisc a murit în urma unui accident vascular cerebral și a unui stop cardiac, a anunțat oficial Vaticanul în seara zilei de luni, 21 aprilie, conform SkyNews.

Potrivit aceleiași surse,Papa Francisc a avut un accidentul vascular cerebral a dus la comă și, ulterior, la un stop cardiac ireversibil.

Suferea de o afecțiune pulmonară cronică și, în tinerețe, i-a fost îndepărtată o parte dintr-un plămân. Problemele de sănătate i-au afectat constant ultimii ani de viață.

Pe 14 februarie, a fost internat la spitalul Gemelli din cauza unei crize respiratorii care a evoluat în pneumonie bilaterală.

Internarea s-a prelungit timp de 38 de zile — cea mai lungă din timpul pontificatului său.

Cu toate acestea, în Duminica Paștelui, cu doar o zi înainte de moarte, Papa a apărut în Piața Sfântul Petru pentru a binecuvânta miile de credincioși.

Ce urmează după moartea Papei Francisc și când va fi înmormântat

Ritualul de confirmare a decesului Papei Francisc va avea loc luni seară, la ora 21:00 (ora Romei), în capela reședinței sale din Casa Santa Marta, unde trupul va fi depus inițial, potrivit EFE, citată de Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Vaticanului a precizat că aceasta este o dorință exprimată de Papa Francisc în timpul vieții. Până la el, acest moment avea loc în capela Palatului Apostolic.

Anul trecut, Papa a simplificat riturile funerare printr-un document oficial, în care a stabilit, printre altele, ca trupul său să fie depus în capela reședinței și nu pe un catafalc în Bazilica Sfântul Petru. Sicriul urmează să fie expus publicului deschis, nu închis, cum era tradiția.

Totodată, Vaticanul a confirmat că Papa Francisc va fi înmormântat în Basilica Santa Maria Maggiore din Roma, fiind pentru prima dată în ultimul secol când un pontif este înhumat în afara Vaticanului.

Decizia a fost luată de Papa în urmă cu mai bine de un an și reflectă devotamentul său față de Fecioara Maria și legătura specială cu această biserică.

Trupul neînsuflețit al Papei Francisc ar putea fi mutat la Bazilica Sfântul Petru începând de miercuri, pentru ca publicul să îi poată aduce un ultim omagiu, a anunțat luni purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Matteo Bruni, dar o decizie formală în acest sens urmează să fie luată marți de un grup de cardinali reuniți la Vatican.

Ultimele Articole

Iranul a lansat șapte rachete spre două țări din Golf. Anunțul armatei americane

Iranul a lansat șapte rachete către Kuweit și Bahrain, a anunțat sâmbătă armata americană, adăugând că șase au fost...
spot_img
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.