marți, aprilie 16, 2024

Ministrul agriculturii, după acuzațiile șefului ANPC cu privire la „puii vopsiți”: Aproape 40% din cantitate se duce în Franța

Citeste si...

Ministrul agriculturii, Florin Barbu, a transmis că „fermierii români produc pui de calitate” și că „România are un grad de autosuficienţă de 160% la carnea de pui”, după ce Horia Constantinescu, cel care se va retrage de la șefia ANPC, a afirmat că unele firme vopsesc carnea de pui ca să pară mai bună.

„Fermierii români produc pui de calitate. România are un grad de autosuficienţă de 160% la carnea de pui. Exportăm, am deschis pieţe împreună cu omologul meu francez, aproape 40% din cantitatea de pui se duce în Franţa. Înseamnă că este un pui de calitate. Şi doi, instituţiile abilitate de control cred că trebuie să pună, la cele apărute în spaţiul public, certificatul şi practic controlul pe care l-au făcut în laboratoare pentru acest tip de pui”, a afirmat Florin Barbu, vineri, 29 martie, la Târgul de promovare a produselor agroalimentare româneşti, la MADR, potrivit news.ro.

Întrebat dacă este un tip de înşelătorie ceea ce s-a întâmplat cu puii vopsiţi, ministrul agriculturii a răspuns: „Nu pot să îmi dau cu părerea”. Cu o zi în urmă, Florin Barbu a mai afirmat că nu crede că „fermierii români vopsesc puii”.

Precizările au venit după ce preşedintele ANPC, Horia Constantinescu, a susținut pe 27 martie că unele firme colorează carnea de pui ca să pară mai bună, procedura fiind realizată în timpul hrănirii, pentru ca vopseaua să nu poată fi spălată. Apoi a revenit și a spus că de fapt furajele care dau culoarea galbenă puilor nu sunt toxice pentru om, dar sunt o „practică comercială înşelătoare”.

Horia Constantinescu a anunțat o zi mai târziu, pe 28 martie, că va renunța la funcția de șef al ANPC pentru a-și pregăti candidatura la Primăria Constanța din partea PSD.

Ultimele Articole

Stoarcerea laptelui: Lucruri mai puțin știute de mămicile care alăptează

Stoarcerea laptelui, cunoscută și sub numele de extragere manuală a laptelui matern, este o modalitate excelentă de a obține...
spot_img