sâmbătă, iunie 15, 2024

Macron: Trebuie să le permitem ucrainenilor să neutralizeze bazele militare de unde rușii trag cu rachete / Ce spune Scholz

Citeste si...

Preşedintele francez Emmanuel Macron a estimat marţi că ar trebui să i se permită Kievului să „neutralizeze” bazele militare de unde Rusia lansează rachete asupra teritoriului ucrainean, declaraţie venită în plină controversă asupra posibilităţii folosirii de către Ucraina a armelor occidentale pentru atacuri în interiorul Rusiei, relatează Agerpres.

Emmanuel Macron: Trebuie să le permitem să neutralizeze bazele militare de unde sunt trase rachetele (…), bazele militare de unde Ucraina este agresată”, a spus preşedintele francez la o conferinţă de presă comună cu cancelarul german Olaf Scholz, desfăşurată la castelul Meseberg în apropiere de Berlin.

„Dacă le spunem: `nu aveţi dreptul să loviţi punctul de unde sunt trase rachetele`, de fapt le spunem: `vă livrăm arme, dar nu vă puteţi apăra`”, a argumentat preşedintele francez. Însă „nu dorim o escaladare”, a mai spus el.

Cancelarul german a fost însă mai evaziv. „Ucraina are toate posibilităţile de a o face, în virtutea dreptului internaţional”, a spus Scholz. „Trebuie să o spunem clar, ea este atacată şi poate să se apere”, a continuat el.

Dezbaterea a provocat o reacție virulentă a lui Vladimir Putin

După ce secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, le-a cerut aliaţilor să autorizeze Ucraina să atace direct teritoriul rus cu armele pe care i le furnizează ca ajutor militar, dezbaterea pe acest subiect agită Washingtonul şi capitalele europene. Cele mai reticente până în prezent, mai ales Roma şi Berlinul, avertizează asupra riscului escaladării conflictului din Ucraina, până la o ipotetică folosire a armei nucleare de către preşedintele rus Vladimir Putin.

De altfel, acesta din urmă a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus. „Aceşti reprezentanţi ai ţărilor NATO, în special din Europa, mai ales în ţările mici, ar trebui să fie conştienţi cu ce se joacă. Trebuie să-şi amintească faptul că sunt adesea state cu un teritoriu mic şi cu o populaţie foarte densă”, iar „acest factor este un lucru serios la care ar trebui să reflecteze înainte de a vorbi despre lansarea de atacuri în profunzimea teritoriului rus”, a atenţionat Putin, vorbind la o conferinţă de presă la finalul unei vizite în Uzbekistan.

De partea sa, şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a apreciat că statele UE trebuie să găsească un echilibru între riscul de escaladare şi necesitatea ca Ucraina să se apere, apreciind totuşi că armata ucraineană ar trebuie să poată lovi teritoriul rus cu arme occidentale.

Ultimele Articole

Remedii naturale pentru estomparea ridurilor

Deși îmbătrânirea este un proces natural, există diverse remedii naturale care pot ajuta la estomparea ridurilor și la îmbunătățirea...
spot_img