vineri, octombrie 11, 2024

Ludovic Orban şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale. Alianţă electorală între Forţa Dreptei şi PMP

Citeste si...

Ludovic Orban, preşedintele partidului Forţa Dreptei, și-a anunţat luni, 16 septembrie, candidatura la alegerile prezidențiale din 2024. Acesta a fost însoțit de Eugen Tomac, liderul PMP, care a anunțat o alianță electorală între cele două partide.

Ludovic Orban şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale. „Astăzi îi anunţ pe cetăţenii României că am luat decizia de a intra în competiţia pentru alegerea preşedintelui României. Am luat decizia de a candida la funcţia de preşedinte pentru că o consider o obligaţie morală pe care o am faţă de cetăţenii români şi un gest de responsabilitate faţă de viitorul României. Am o carieră politică de peste 30 de ani, în care am urcat, treaptă cu treaptă, pe aproape toate funcţiile de demnitate publică în care am putut să îi servesc pe cetăţeni, de la cea de consilier local până la cea de premier, până la cea de preşedinte al Camerei Deputaţilor. Sunt un om care am servit interesul public şi care am stat la dispoziţia cetăţenilor care mi-au acordat încrederea de peste 30 de ani, punând aproape tot timpul în plan secund lucruri care poate pentru alţi oameni au fost mai importante”, a declarat Ludovic Orban la Parlament

„Candidatura mea vreau să însemne un mesaj de încredere şi speranţă în viitorul ţării noastre şi în şansa fiecărui român de a reuşi în viaţă alături de semenii săi. România este o ţară frumoasă, o ţară cu oameni minunaţi, este o ţară care are un potenţial de dezvoltare uriaş, dar, din păcate, este o ţară care a fost ţinută pe loc de oameni fără dragoste de ţară, de oameni care au câştigat votul şi încrederea populaţiei prin minciună şi care şi-au bătut joc de speranţele oamenilor în exercitarea mandatelor. În arhitectura puterii din România, funcţia de preşedinte este ce mai importantă funcţie în statul român, iar preşedintele este cel care dă direcţia, este cel care poate mobiliza toate energiile naţiunii, este cel care poate să conducă România spre o viziune de dezvoltare care să îi permită fiecărui român să trăiască mult mai bine prin propriile eforturi, prin propriile merite şi prin recunoaşterea corectitudinii şi muncii”, a precizat Ludovic Orban.

La rândul lui, Eugen Tomac a declarat că salută aparişie unui pol politic de dreapta, autentic: „Partidele noastre, PMP şi Forţa Dreptei, au decis astăzi, în forurile de conducere, să pună bazele unei noi alianţei politice. Astăzi se naşte o adevărată forţă de dreapta, formată din PMP şi Forţa Dreptei, o alianţă politică liberal-conservatoare, care va intra în bătălia de la alegerile prezidenţiale şi parlamentare. Dreapta are obligaţia să vină cu soluţii pentru că cetăţenii au obosit să asiste la o mare înşelătorie pe care o vinde PNL. Cei care stau în pat cu PSD nu pot fi o soluţie pentru electoratul de dreapta. De aceea am hotărât astăzi să punem bazele acestei alianţe politice. De asemenea, am început discuţii constructive cu Alternativa Dreaptă şi cu cei din Partidul Naţional Ţărănesc Maniu Mihalache. Pentru noi e foarte important să fim împreună în aceste bătălii importante, pe care le vom duce pentru viitorul României toate forţele oneste şi curajoase de dreapta”.

Ultimele Articole

Probleme de sănătate frecvente la copiii cu nevoi speciale: Un ghid pentru părinți și îngrijitori

Copiii cu nevoi speciale, datorită particularităților lor individuale, pot fi mai predispuși la anumite afecțiuni de sănătate. Însă, cu...
spot_img