duminică, decembrie 1, 2024

Împreună, dar separat – Un lider PNL refuză campania alături de PSD, dar nu ar refuza AUR

Citeste si...

Deputatul PNL Laurenţiu Nicolae Cazan a declarat, vineri, că liberalii vâlceni vor face campanie separat de social-democraţi la alegerile locale şi cele europarlamentare din vară, chiar dacă aceste două formaţiuni politice vor avea candidaţi comuni pentru Parlamentul European.

„După cum ştiţi, nici în 2012, când am avut prima alianţă – USL, la nivelul judeţului Vâlcea nu s-a încheiat un protocol între cele două partide. Şi cum nu s-a întâmplat nici atunci, astăzi în niciun caz nu vom avea un protocol de colaborare cu Partidul Social Democrat. Vom face campanie separat. Fiecare va face campanie separat cu liste comune”, a afirmat parlamentarul în cadrul unei conferinţe de presă a PNL Vâlcea, potrivit Agerpres.

Cazan a precizat că strategia liberalilor vâlceni pentru scrutinul din 9 iunie este să solicite alegătorilor să voteze PNL acolo unde îl găsesc pe buletinul de vot, fără să se afişeze cu PSD.

„Vom merge şi vom face campanie în primul rând pentru locale, şi apoi pentru europarlamentare. Vom solicita cetăţenilor să voteze partidul cap-coadă unde îl găsesc pe buletinul de vot. Asta e strategia noastră electorală… Eu zic că vom lua un scor de peste 50% la europarlamentare”, a mai spus Cazan.

Nu exclude colaborări locale cu AUR

Deputatul liberal vâlcean a mai declarat că în acest moment nu există niciun protocol sau vreo înţelegere cu AUR sau alte partide politice, însă nici nu exclude posibilitatea ca în anumite localităţi să existe astfel de colaborări pentru alegerile locale, cunoscute fiind animozităţile dintre PNL şi PSD la nivelul judeţului Vâlcea, unde chiar în urmă cu două săptămâni liderul liberalilor vâlceni, deputatul Cristian Buican, invita toate formaţiunile politice să se coalizeze pentru a „elimina mafia pesedistă”.

„Dacă există în anumite localităţi, punctual, posibilitatea ca să facem alianţe, cu oricine, pentru a câştiga alegerile, nu văd de ce n-am putea să o facem … Nu am făcut o alianţă scrisă undeva în momentul de faţă, dar noi nu putem împiedica lucrurile astea, alianţe sau înţelegeri la nivel local punctuale, dar nu printr-un protocol. Dacă AUR doreşte să susţină, sunt bineveniţi… Noi nu avem o decizie în BPJ în ceea ce priveşte alianţă cu AUR sau cu alte partide. Nu există, dar dacă există posibilitatea de alianţe punctuale, de ce nu? Adică, de ce să nu maximizezi scorul pentru un primar sau să nu câştigi o primărie într-o localitate, dacă primarul respectiv nu mai este susţinut sau nu mai are încrederea cetăţenilor?”, a mai afirmat deputatul Laurenţiu Nicolae Cazan.

Ultimele Articole

Listele Forţei Dreptei la București deschise de Eugen Tomac la Sena și de Ludovic Orban la Camera Deputaților

Listele partidului Forţa Dreptei (FD) pentru alegerile parlamentare în circumscripţia municipiului Bucureşti sunt deschise la Senat de europarlamentarul Eugen...
spot_img