duminică, iulie 14, 2024

Fabrica de ulei Mândra din Bârlad, cu o istorie de peste 100 de ani, a fost vândută cu 1,8 milioane euro. Cumpărătorul nu a fost dezvăluit

Citeste si...

Fabrica de ulei Mândra din Bârlad, societate aflată în reorganizare, a fost vândută pentru suma de 1,8 milioane de euro, anunță CITR, din rolul de administrator judiciar. Cumpărătorul nu a fost dezvăluit.
Licitația a presupus vânzarea tuturor activelor agroindustriale, respectiv Fabrica de Ulei Mândra și bunurile imobile și mobile aferente, cu o valoare de 8.960.000 milioane lei (aproximativ 1,8 milioane euro).
„Fabrica de ulei aflată în patrimoniul Mândra SA, un punct foarte important pe harta agroindustrială a României, a avut un rol istoric semnificativ în prelucrarea și distribuirea produselor agricole și a derivatelor agroalimentare. Potențialul activelor vândute nu este însă limitat la dezvoltarea industriei agricole, ci oferă multiple alte posibilități de transformare, extindere sau utilizare a spațiului pentru domenii noi, variate”, declară Florin Constantin, Partener CITR.
Activul vândut, compus din teren în suprafață de 21.317 mp, clădiri, anexe imobiliare, utilaje, echipamente și linii tehnologice aferente fabricii oferă posibilitatea de utilizare în domeniul procesării uleiului, precum și în alte scopuri industriale sau chiar dezvoltarea de proiecte imobiliare comerciale, de retail, rezidențiale sau mixte.
Fabrica de Ulei Mândra se află într-o zonă ușor accesibilă a județului Vaslui, în proximitatea surselor de materie primă situate în Vaslui, Iași, Botoșani, Suceava, Neamț și Bacău, precum și Republica Moldova, o poziție cheie din punct de vedere logistic.
Vânzarea pachetului de active a fost realizată prin licitație publică la o valoare de piață de peste 90%, după ce companii importante din industrie și agribusiness la nivel local și național au manifestat interes și au luat parte la licitație.
CITR nu a dezvăluit cine a fost cumpărătorul fabricii.
Istoria fabricii de ulei Mândra
Mândra SA Bârlad provine din fosta Întreprinderea de Ulei Republica Bârlad și a luat ființă ca fabrică de ulei, în 1911, pe teritoriul actual, ca urmare a inițiativei marelui industriaș român Nicolae Malaxa, având la început doar prese hidraulice acționate cu abur produs de o locomotivă.
De atunci, fabrica a trecut constant prin procese de modernizare și retehnologizare. În zilele noastre, fabrica este recunoscută pentru calitatea produselor și serviciilor furnizate, creatoare a mărcilor de ulei Floris și Clariol. În primăvara anului 2018, fabrica de ulei din Bârlad s-a confruntat  cu un incendiu care a distrus peste 80% din Secția de Presare, afectând atât echipamentele tehnologice de producție cât și clădirea. Din acest punct a început declinul financiar al companiei.

Ultimele Articole

Polonia ia în calcul să doboare rachete ruseşti deasupra Ucrainei. Care sunt riscurile?

Ministrul polonez de Externe Radoslaw Sikorski a declarat că Polonia ia în considerare o propunere din partea Kievului de...
spot_img