joi, decembrie 12, 2024

Erdogan cere socoteală Israelului pentru crimele din Fâșia Gaza

Citeste si...

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a făcut referire din nou la crimele din Fâșia Gaza și a afirmat în acest context că Israelul trebuie să dea socoteală pentru acestea, fiind acte „împotriva umanității”.

Făcând trimitere la bombardamentele lansate de Israel în Gaza, Erdogan a menționat că acolo se trăiește o catastrofă și o nenorocire, reiterând că a fost realizată o crimă împotriva umanităţii în faţa lumii întregi.

Erdogan: Vor da socoteală în fața istoriei

„Vor trebui să dea socoteală pentru distrugerea a zeci de mii de vieţi. Desigur, vor trebui să dea socoteală şi pentru opresiune.

Iar aceia care sunt părtaşi la această crimă vor da socoteală în faţa istoriei, mai întâi în faţa umanităţii şi apoi în faţa propriei lor conştiinţe”, a spus Erdogan într-un discurs transmis la postul NTV.

Mai mult, președintele turc a acuzat că Israelul încearcă să construiască un stat pe terenurile furate ale poporului palestinian de 75 de ani.

De asemenea, a sugerat că legitimitatea acestui stat poate fi contestată din cauza propriei tendințe fasciste.

„Israelul încearcă să edifice de 75 de ani un stat pe pământurile spoliate poporului palestinian. Poate fi pusă sub semnul întrebării din cauza propriului său fascism”.

Peste 11.000 de morți de la începutul războiului în Israel

Numărul persoanelor decedate în urma bombardamentelor israeliene în Fâșia Gaza a atins vineri cifra de 11.078, conform ultimului bilanț comunicat de guvernul condus de gruparea Hamas.

Aceste decese includ 4.506 copii, 3.027 femei și 678 vârstnici.

Numărul răniților a atins 27.490, conform bilanțului comunicat de gruparea Hamas. Aceasta a efectuat un atac surpriză în sudul Israelului pe 7 octombrie, soldat cu peste 1.400 de persoane ucise.

Bombardamentele intense ale aviației israeliene asupra zonelor dens populate, unde se aflau lideri sau combatanți Hamas, au fost urmate de o operațiune terestră cu scopul de a anihila gruparea islamistă. Aceste acțiuni au produs numeroase victime civile.

Erdogan

Recep Tayyip Erdogan vrea ca statul Israel să fie tras la răspundere

De pe 7 octombrie, președintele turc a condamnat în repetate rânduri acțiunile Israelului în confruntarea cu teroriștii Hamas.

Recep Tayyip Erdogan a spus că statul comite crime de război. Și, tocmai din acest motiv Israelul ar trebui să plătească pentru aceste acte.

,,Vom lucra pentru a judeca Israelul pentru crimele pe care le comite în Gaza. Israelul trebuie oprit cât mai curând posibil pentru că nu mai acționează ca stat, ci ca organizație. Israelul comite crime de război și trebuie tras la răspundere în fața legii”, a spus liderul Turciei, în urmă cu câteva zile.

Ultimele Articole

Allevo a asistat 17 bănci să acceseze noul sistem ReGIS

Allevo a finalizarea cu succes un proiect amplu prin care 17 bănci au fost conectate cu succes la noul sistem...
spot_img