marți, iulie 16, 2024

Elena Lasconi este noul președinte al USR: „De astăzi începe reconstrucția partidului”

Citeste si...

Primarul orașului Câmpulung, Elena Lasconi, a câștigat alegerile interne din USR pentru funcția de președinte al partidului, cu 68% dintre voturi.

Elena Lasconi declară: De astăzi începe reconstrucția USR. Vom lucra mai uniți și mai determinați ca niciodată, pentru că în joc este pierderea democrației în România”, a declarat miercuri Elena Lasconi în conferința de presă de după anunțul privind rezultatele alegerilor din USR.

„Sunt mândră că sunt româncă iar eu sărbătoresc prin fapte drapelul României în fiecare zi. Şi m-aş bucura ca în această ţară să îl fluturăm cu toţii,în Piaţa Universităţii, la Iaşi, Constanţa, la Satu Mare, în România de dincolo de graniţele ţării şi să ne bucurăm împreună de victoria echipei naţionale de fotbal”, a mai spus Elena Lasconi.

Ionuț Moșteanu: „La ora 12:00 s-au încheiat alegerile. 11.333 de colegi au votat în acest tur, din 25.607 cu drept de vot care au primit linkul pentru vot. A fost un vot electronic. A durat aproximativ o oră și ceva decriptarea prin serverele provider-ului pe care îl folosim de ani de zile pentru tipul ăsta de voturi în USR. În urma decriptării voturilor electronice, rezultatul este: Gabriel Filip – 310 voturi; Radu Hossu – 1.471; Cristian Seidler – 1.873; Elena Lasconi – 7.701 (68,14%)”.

Votul pentru alegerea noului președinte al USR a durat două zile. Pe lângă lângă liderul de partid, la Congresul USR a fost votat și noul Birou Național, organism care poate bloca deciziile preşedintelui. Votul s-a desfășurat online, la proces participând toți membrii de partid.

Scrutinul are loc după decizia lui Cătălin Drulă de a demisiona de la șefia partidului, în urma scorului mic obținut la alegerile locale și europarlamentare.

Ultimele Articole

Ce nu știați despre insolația la copii și cum îi puteți ajuta

Insolația este o urgență medicală care poate apărea la copii atunci când sunt expuși la temperaturi ridicate pentru o...
spot_img