Prezența tehnologiei în viața copilului încă de la vârste fragede, timpul prea puțin petrecut cu părinții, dar și probleme de dezvoltare a limbajului influențate direct și de interacțiunile din familie vor duce adesea la apariția lipsei vorbirii la vârste fragede.
Un copil care nu vorbește este de cele mai multe ori un copil care va avea probleme în adolescență și în viața de adult tocmai din cauza lipsei comunicării reale. Familia are un rol extrem de important în prevenție și în gestionarea dezvoltării limbajului.
Un părinte atent sesizează imediat dacă micuțul său nu vorbește sau dacă are întârzieri în dezvoltarea limbajului. E suficient să încerci să interacționezi cu el normal și vei vedea imediat toate semnalele clare care îți spun că se întâmplă ceva.
Imediat trebuie mers la medic pentru evaluare, e adevărat, dar poți începe gestionarea și încurajarea comunicării, vorbirii, încă de acasă, fără să aștepți ca medicul să facă totul și să rezolve probleme care au pornit, poate, în unele cazuri, și de la tine, părintele, din mediul familial.
Vorbirea la copii și dezvoltarea limbajului. La ce să fim atenți ca părinți?
Înainte de a discuta despre dezvoltarea limbajului la copii trebuie să înțelegem că limbajul are două componente mari: limbaj receptiv (ce înțelege copilul) și limbaj expresiv (ce poate transmite: sunete, gesturi, cuvinte, propoziții). De multe ori problemele de dezvoltare și întârzierile apar la varianta expresivă – când se întâmplă și la varianta receptivă a limbajului deja e o situație îngrijorătoare.
Între 0 și 3 luni copilul reacționează la sunete puternice, se liniștește la voce, gângurește, zâmbește social. Deja la peste 4 luni, până în 6 luni, cel mic urmărește sunetele, răspunde la schimbări de ton, bolborosește/bâlbâie cu multe sunete, consoane, râde.
La 7-12 luni, micuțul se întoarce singur, imediat, spre sunete, ascultă când i se vorbește, înțelege cuvinte uzuale, răspunde prompt la cereri simple, bolborosește pentru atenție.
La 1-2 ani, copilul arată clar părți ale corpului, urmează comenzi simple, arată poze când sunt numite, învață cuvinte constant, poate asocia două cuvinte împreună.
Când trece de doi ani spune cel puțin două cuvinte împreună, arată elemente în carte la cerere, folosește mai multe gesturi, are cuvinte pentru aproape orice, folosește propoziții scurte, este înțeles de familie/prieteni.
La 3-4 ani, cel mic răspunde la cine/ce/unde/de ce, folosește propoziții cu peste 4 cuvinte, povestește despre grădință/activități.
Copilul în creștere la această vârstă sau peste poartă o conversație cu peste 2 schimburi de replici dus‑întors, pune întrebări tot mai multe.
După 4 ani ascultă o poveste scurtă și răspunde la întrebări, spune povești „pe subiect”, comunică ușor cu copii/adulți.
De ce depinde dezvoltarea limbajului la copilul mic și ce o influențează? Este vorba despre un cumul de factori:
- Biologici – legați de creier, auz, dezvoltare generală. Dezvoltarea limbajului în primii 3 ani e critică și se face cel mai bine într-un mediu bogat în sunete și expunere constantă la limbaj. Copilul trebuie să aibă auzul bun, o problemă auditivă poate influența dezvoltarea limbajului – se recomandă testarea periodică a auzului;
- Interacțiunile cu adulții – calitatea interacțiunilor zilnice este esențială pentru dezvoltarea limbajului. De fiecare dată când cel mic gângurește, încearcă să comunice ceva, părintele trebuie să răspundă și să existe un ping-pong de „replici” pentru întărirea conexiunilor neuronale necesare comunicării. Răspunsurile inconsistente/absente pot perturba dezvoltarea (se activează un stres toxic foarte periculos în contexte de neglijare severă);
- Factorii de risc – sexul masculin, întârzierile motorii, prematuritatea, greutatea mică, istoricul familial, contextele cu resurse mai puține pot duce la întârzieri de dezvoltare a limbajului.
Dezvoltarea limbajului la copil poate fi împiedicată în trei moduri: dacă apar probleme de auz frecvente, caz în care avem întârziere de vorbire, vorbire greu inteligibilă, lipsa cuvintelor simple la 12-15 luni sau puține cuvinte la 18 luni – uneori e vorba despre hipoacuzie; dacă expunerea de calitate la limbaj este aproape zero; dacă cei mici sunt lăsați constant în fața ecranelor – se recomandă evitarea totală sub 18-24 de luni și limitarea strictă la sub 30-60 de minute pe zi la copiii mai mari, cu accent pe conținut de calitate, co-vizionat și încurajarea jocului și a interacțiunii directe.
De ce copilul nu vorbește? – cauze posibile
Copilul ajunge să nu vorbească din foarte multe motive. Cauzele exacte diferă de la caz la caz, ceea ce vom prezenta în continuare sunt doar cauzele cele mai frecvent întâlnite în literatura de specialitate pe subiectul lipsei vorbirii la copil.
Pentru început avem variația normală (întârziere de debut al vorbirii). Limbajul expresiv mai întârzie, dar copilul se recuperează pe parcurs, e nevoie de monitorizare și evaluare timpurie.
Se adaugă hipoacuzia, temporară sau permanentă, congenitală sau dobândită/progresivă (e bine să facem screening la sub 1 lună, diagnostic la sub 3 luni, intervenție la sub 6 luni).
Un factor de risc important sunt și infecțiile repetate ale urechii (otitele). Tulburările primare de limbaj interferează cu învățarea/folosirea limbajului, la fel și tulburările de spectru autist și alte dificultăți de comunicare socială, cu tipare clare – dificultăți în limbaj, comunicare nonverbală (gesturi, contact vizual), lipsa răspunsului la nume, limbaj rigid/ecolalie, copilul pare că nu aude, deși auzul său este normal.
La preșcolari cu tulburări de spectru autist se adaugă întârziere de limbaj, alte semne sociale/comportamentale, impunându-se evaluare de specialitate continuă. Medicii specialiști amintesc și întârzierea globală de dezvoltare sau dizabilitatea intelectuală printre cauzele lipsei vorbirii, tulburări motorii ale vorbirii, apraxia copilăriei – se recomandă implicarea unui neurolog pediatric –, dizartrie.
Factorii psihologici/psihiatrici, aici cel mai important este mutismul selectiv, contribuie clar la apariția lipsei vorbirii la copil. Copilul poate vorbi, dar „se oprește” în anumite contexte, fiind foarte anxios. De exemplu, cel mic vorbește acasă, dar nu mai vorbește la grădiniță/școală.
Factorii de mediu și stil de viață, interacțiunile puține, lipsa conversației, stresul cronic sever în familie/neglijare completează tabloul cauzelor probabile ale lipsei comunicării, lipsei vorbirii la copii.
Rolul familiei în prevenirea și gestionarea situației în care copilul nu vorbește
Până la medici și specialiști în dezvoltarea limbajului și probleme de limbaj, familia, părinții vor avea un rol extrem de important în prevenirea și gestionarea situației în care cel mic nu vorbește. Cel mai simplu mod de a preveni este comunicarea directă ori de câte ori micuții dau semn că vor să comunice și ei.
Părintele trebuie să fie atent la ce face copilul, să răspundă imediat, cu niște cuvinte puse pe experiențe (exemplu: Uite, mingea! Sare!). E important să numești ce vede copilul ca să ajuți la formarea conexiunilor de limbaj.
Conversațiile vor fi scurte, dese, mereu față în față, într-un mediu liniștit, fără zgomote puternice. Expunerea consistentă este esențială, fiecare activitate fizică, oricât de banală, trebuie să devină o oportunitate de învățare (masă, baie, îmbrăcat, ieșit afară).
Cei mici primesc un timp în care să răspundă prin gest, sunet, cuvânt.
Sunt și câteva tehnici utile în abordarea susținerii dezvoltării limbajului la copil:
- Vorbitul cu sine – adultul descrie ce face el;
- Vorbirea paralelă – adultul descrie ce face copilul;
- Imitația și extinderea spuselor copilului – dezvoltare, reformulări corecte;
- Întrebări deschise, alegeri și suport multimodal, gesturi și cuvinte, lectura împreună, joaca dirijată de copil.
La sub 18 luni se va descuraja orice fel de ecran, deoarece pot înlocui interacțiunea care construiește limbajul.
La 2-5 ani, cum am văzut deja, se impune limitare și co-vizionare, conținut de calitate neapărat, nu orice.
Să vedem ce putem face ca părinți în funcție de vârsta copilului:
0-6 luni – răspundem mereu la gângurit, imităm sunetele și adaugă cuvinte, cântă, construim rime, jocuri cu ritm (ajută atenția auditivă), se incurajează interacțiuni repetate și directe;
7-12 luni – părintele încurajează gesturile, se adaugă treptat și limbaj nonverbal în comunicarea părinte-copil. Se axează pe jocuri simple și „așteptare”, copilul completează conversația cu limbaj, privire;
12-24 luni – părintele citește zilnic pe poze, fără texte multe, cu dialog permanent pe baza a ce se vede în cărți. Folosește alegeri și modelează propoziția copilului. Părintele transformă un cuvânt în 2-3;
2-3 ani – părintele poate extinde jocul simbolic, jocul și limbajul cresc împreună. Părintele comentează, așteaptă răspuns, comentează iar;
3-5 ani – se merge mult pe narațiune, întrebări, gramatică. Se încurajează povestirea, poveștile despre activitățile zilnice ale copilului și ajutorul cu întrebări. Greșelile de exprimare se repară discret.
Orice fel de întârzieri în dezvoltarea limbajului sau stopări trebuie aduse la cunoștința medicului pediatru. Semnalele de alarmă sunt: copilul nu răspunde consecvent la sunete / la nume sau pare că aude selectiv (mergi la audiologie), la 2 ani nu combină două cuvinte (mergi la pediatrie pentru evaluare), apare regresul, pierdere de cuvinte, gesturi, joc social (evaluarea medicală de urgență e necesară).
Dacă cel mic nu folosește cuvintele funcțional ca să ceară sau să împărtășească este o problemă, la fel și dacă prezintă o absență a jocului simbolic sau un refuz sistematic al interacțiunii sociale. Când problemele cu vorbirea și cu lipsa ei sunt instalate brusc, plus semne neurologice/medicale acute, vorbire neclară, slăbiciune facială/motorie, alterare stare generală se merge de urgență la medic.
Cum îți dai seama însă dacă limbajul nu se dezvoltă normal, chiar dacă micuțul pare că mai vorbește normal uneori, fără să existe tăcere permanentă? Sunt trei axe de analizat: înțelegere (e receptiv copilul), comunicarea intenționată (arată, dă, caută privirea părintelui), producere (scoate sunete, silabe, cuvinte, combinații de cuvinte într-un dialog real).
Aceste repere nu vor înlocui niciodată instrumentele standardizate de screening.
În practică, evaluarea copilului care nu vorbește sau are probleme în dezvoltarea limbajului este realizată de o echipă de medici specialiști: medic pediatru sau de familie, audiolog, ORL (pentru auz), logoped (profesionistul care evaluează și tratează tulburările de vorbire/limbaj), specialistul în dezvoltare / psiholog de dezvoltare / neurolog pediatric.
Teste specifice și așteptări realiste, rezultate
Echipa de medici sau medicul pediatru va recomanda mai multe teste pentru copilul cu probleme de dezvoltare a limbajului sau care nu vorbește. Se începe cu un screening de dezvoltare, screening standardizat la 9, 18, 30 luni și screening specific TSA la 18 și 24 luni.
Dacă avem rezultat „la risc”, urmează evaluări țintite. Evaluările medicale țintite pot însemna teste de auz, dacă nu vorbește copilul: Otoemisiuni Acustice (OAE), Potențiale Evocate Auditive de Trunchi Cerebral (PEATC) – metode standard în screening/diagnostic auditiv la copii mici. Evaluarea logopedică e obligatorie pentru evaluarea comunicării prin testare specifică.
Se vor recomanda și activități acasă, terapie și/sau trimiteri la audiolog sau psiholog de dezvoltare. În timpul evaluărilor se vor folosi diverse instrumente și tehnici, de la observație directă, interviuri/chestionare pentru părinți/educatori, la evaluarea abilităților de învățare, teste standardizate de limbaj pentru stabilirea de ținte reale.
Pentru apraxie e nevoie mereu de o evaluare motorie comprehensivă. Rezultatele la care ar trebui să se aștepte păranții depind mult de gradul de afectare a limbajului și de metodele folosite pentru corectarea problemelor.
Dacă avem întârziere predominant expresivă e nevoie de monitorizare și stimulare indirectă (strategii pentru părinți), se trece și la evaluare completă și terapie directă. Unele întârzieri simple pot fi temporare și copilul își va reveni la normal treptat.
Dacă există întârziere expresivă și receptivă, dar auzul este normal, se fac evaluări suplimentare pentru a identifica o tulburare de comunicare; rezultatele metodelor aplicate pot fi unele bune, dar nu excelente, e nevoie de mult timp și de medici cu experiență vastă pentru corectare.
Tulburarea de dezvoltare a limbajului fără probleme de auz/autism/lipsă de expunere persistă până în viața de adult, indiferent cât de bune vor fi metodele de corectare aplicate.
Tratamentul precoce în perioada preșcolară poate îmbunătăți multe abilități însă (gramatică, vocabular, comunicare socială), terapia și mai târziu în cadrul dezvoltării normale spre adolescență ajută. În scenarii clinice severe de tulburare de spectru autist unii copii pot rămâne minim verbal, iar intervențiile pot include și sisteme alternative (gesturi, semne, sisteme cu imagini), dar rezultatele nu vor fi foarte bune și va fi nevoie de terapie pe perioade foarte lungi.
În caz de hipoacuzie, interventions timpurii pot îmbunătăți semnificativ dezvoltarea vorbirii și limbajului. Implantarea timpurie în jurul vârstei de 1 an a aparaturii necesare de corecție este asociată cu șanse mai bune de recuperare treptată.
Mutismul selectiv confirmat și diagnosticat poate fi „rezolvat” și la psiholog specializat pe lucrul cu micuții, pentru că e vorba și de anxietate, cu rezultate excelente într-un timp relativ scurt dacă copilul are o vârstă mai mică.
MedLife poate oferi soluții pentru copiii cu probleme de vorbire sau pentru cei care nu vorbesc deloc: diagnosticare și intervenție promptă, tratamente și terapie prin Centrul de excelență în psihiatrie și psihoterapie MindCare, cu servicii personalizate și servicii de logopedie. În cadrul clinicilor și hyperclinicilor MedLife se vor putea trata și diagnostica toate tipurile de tulburări și probleme ce vor afecta dezvoltarea limbajului la copii.
Logopezii MedLife vor evalua, diagnostica și trata personalizat micii pacienți, cu atenție sporită la metodele și tehnicile folosite, adaptate vârstei lor. În cazul copiilor, terapia poate fi individuală sau de grup, cu utilizarea de interacțiuni prin vorbire și joacă, folosirea de cărți sau alte materiale specifice ca parte a intervenției lingvistice pentru a ajuta la stimularea dezvoltării limbajului, repetarea unor sunete și silabe pentru un copil în timpul jocului adecvat vârstei. La final logopedul vine cu strategii și teme pentru copil și părinte sau îngrijitor cu privire la modalități de terapie logopedică la domiciliu.
Este suficient să cauți un medic logoped sau din alte specialități, în funcție de problemele copilului, pe site-ul MedLife, să te programezi la consultație și evaluare rapid, telefonic sau online, și să te prezinți pentru testare și diagnosticare precisă cu metode moderne și eficiente.
