duminică, mai 10, 2026

Cinci victime, după ce un microbuz în care se aflau 9 persoane s-a răsturnat pe DN3, în Constanța

Citeste si...

Cinci oameni au fost răniți joi dimineață, după ce vehiculul în care călătoreau s-a răsturnat pe Drumul Național 3, în apropiere de comuna Deleni, județul Constanța. Toate victimele au fost transportate la spital, conștiente și cu leziuni minore, iar traficul a fost restricționat pe o singură bandă, scrie News.ro.

Accidentul a avut loc joi, 13 noiembrie, în jurul orei 6.45, pe DN 3, în apropierea comunei Deleni, între localitățile Pietreni și Viișoara.

„Din primele cercetări efectuate, rezultă că un bărbat ar fi condus un microbuz, ar fi pierdut controlul direcţiei, iar vehiculul s-a răsturnat în afara părţii carosabile”, au anunţat reprezentanții IPJ Constanţa.

Nouă persoane se aflau în microbuz în momentul producerii accidentului. Cinci dintre ele, doi bărbați și trei femei, au ajuns la spital cu răni minore.

„Toate persoanele sunt conştiente, cooperante, cu leziuni minore”, au transmis reprezentanţii ISU Constanţa.

La locul accidentului au intervenit mai multe echipaje de salvare ale ISU Constanța și ISU Dobrogea: „La locul producerii accidentului rutier au fost mobilizate o autospecială de stingere incendii, un echipaj de transport victime multiple şi trei echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean”.

IPJ Constanța. a anunțat că șoferul microbuzului a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost negativ.

Din cauza accidentului, circulația pe DN 3, în zona producerii acestuia, se desfășoară pe o singură bandă de circulație, au mai anunțat polițiștii.

Ultimele Articole

Nicușor Dan a vorbit la telefon cu unul dintre liderii de partid care n-a mers la Cotroceni. Există posibilitatea unui guvern minoritar făcut de...

Dacă PSD nu convinge o parte a PNL să se adauge unei noi coaliții, atunci Nicușor Dan nu are...
spot_img
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.