luni, iunie 15, 2026

Cele cinci vaporașe din Constanța, amplasate la intrările în oraș, vândute la fier vechi. Prețul de la care pornește licitația

Citeste si...

După ce timp de peste 20 de ani au fost un simbol al orașului, Primăria municipiului Constanța scoate la vânzare cele 5 vaporașe, amplasate la intrările în localitate. Autoritățile locale organizează o licitație publică în data de 3 decembrie 2025, la sediul instituției din strada Cuza Vodă nr. 27, relatează CT 100.

„Vedetele maritime sunt în stare de degradare avansată, de peste 50%, fiind necesară casarea acestora, lucrările de remediere implicând costuri foarte mari”, se precizează în proiectul de hotărâre votat de Consiliul Local Constanța.

Chiar dacă în 2015 toate cele cinci vapoare au fost vopsite, acum, au ajuns din nou pline de rugină. Asociația Comandanților de Nave a criticat decizia primăriei, susținând că acestea pot fi restaurate și transformate în obiective turistice de valoare. 

Cele cinci structuri metalice se află în următoarele zone: str. Theodor Burada – zona Gară, Bulevardul Mamaia – zona Pescărie / Stația de Epurare, intrarea în municipiu dinspre Cumpăna, intrarea în municipiu dinspre Valu lui Traian și intrarea în municipiu dinspre Ovidiu.

Fiecare vaporaș cântărește aproximativ 80.000 de kilograme, adică în total 400.000 de kilograme de materiale feroase.

Licitația pornește de la suma de 340.000 lei fără TVA, rezultată din calculul evaluatorului (400.000 kg × 0,85 lei/kg).

Preț / vaporaș: 68.000 lei
Garanția de participare: 10% din valoare
34.000 lei pentru toate cele cinci vaporașe
6.800 lei pentru un singur vaporaș

Garanția trebuie depusă până la 27 noiembrie 2025, ora 14.00, în contul Primăriei: RO29TREZ2315006XXX000443, Trezoreria municipiului Constanța, CUI 4785631. La licitație pot participa firme sau persoane fizice autorizate care: au ca obiect de activitate colectarea și valorificarea deșeurilor feroase; dețin autorizații și avize legale; pot demonstra capacitatea logistică pentru ridicarea și transportul structurilor.

Pentru detalii suplimentare, municipalitatea pune la dispoziție numărul 0241.485.807 și adresa de e-mail administrativ@primaria-constanta.ro.

Ultimele Articole

Roboții umanoizi ar putea ajunge pe câmpul de luptă. Giganții din tehnologie investesc în soldații viitorului

Într-un spațiu industrial din San Francisco, unde își desfășoară activitatea numeroase companii de tehnologie, viitorul războiului pare să prindă...
spot_img
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.