marți, decembrie 10, 2024

Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai bună, cum era și înainte / Să facă ceva!”

Citeste si...

Românii au răspuns unei întrebări pe care Libertatea a adresat-o chiar înainte de primul tur al alegerilor prezidențiale. Milioane de români votează astăzi pentru a trimite doi candidați în turul doi, programat pe 8 decembrie 2024, însă ce așteptări au de la viitorul președinte al țării?

Pentru a afla răspunsul la această întrebare, am mers într-un oraș cu aproape cinci mii de locuitori, situat la granița cu Bulgaria, în sudul județului Constanța.

De la „să facă ceva” până la „o viață mai bună, cum era și înainte”, românii așteaptă ca noul președinte al României să le schimbe nivelul de trai, să crească pensiile și salariile, să scadă prețurile și să facă „mai mult pentru popor”.

Și totuși, ce atribuții are președintele României?

Atribuțiile președintelui României sunt stabilite de Constituția României. Referitor la ce atribuții are președintele României în politica internă, Constituția arată că șeful statului are rol în numirea Guvernului și poate participa la ședința de Guvern, atunci când sunt dezbătute probleme de interes naţional privind politica externă, apărarea ţării, asigurarea ordinii publice şi, la cererea primului-ministru, în alte situaţii.

Președintele României este cel care promulgă legile după adoptarea lor în Parlament. Înainte de promulgare, preşedintele poate cere Parlamentului, o singură dată, reexaminarea legii.

Șeful statului poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional.

Alte atribuții ale președintelui României:

conferă decoraţii şi titluri de onoare;
acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral;
numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege;
acordă graţierea individuală.

Foto colaj: Vlad Chirea

Ultimele Articole

Înalta Curte a respins cererea de anulare a alegerilor parlamentare. Vlad Alexandrescu: „Iohannis a reuşit astfel să-şi prelungească singur mandatul”

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea partidului DREPT de anulare a alegerilor parlamentare. După anunţarea sentinţei,...
spot_img