Avocatul Cătălin Dancu a fost trimis în judecată de DNA, pe motiv că i-ar fi solicitat unui polițist să îi dea informații interzise publicului din baza de date a IGP, relatează site-ul constănțean Replica Online.
Cel cunoscut drept avocatul vedetelor i-ar fi cerut informațiile unui subcomisar de la Brigada Autostrăzi. La rândul lui, polițistul i-ar fi convins pe colegii săi să intre în bazele de date. Și el este anchetat.
„La solicitarea celuilalt inculpat, avocat în cadrul Baroului București (Cătălin Dancu, potrivit portalului instanțelor – n.red), inculpatul Mirică George-Cristian (polițist la Brigada Autostrăzi- n.red), în afara atribuțiilor de serviciu, ar fi determinat pe colegii săi să acceseze bazele de date administrate de Inspectoratul General al Poliției Române, în scopul obținerii de date nedestinate publicității despre alte persoane”, a transmis DNA.
Cătălin Dancu este cunoscut ca avocatul vedetelor după ce a reprezentat, de-a lungul timpului, mai mulți afaceriști și politicieni celebri din România precum Radu Mazăre, Dinu Patriciu, Mihai Pacepa, Gigi Becali sau Dumitru Sechelariu.
Cătălin Dancu, trimis în judecată de DNA. Cum se apără avocatul
În replică, Cătălin Dancu susține că nu a profitat niciodată de statul pe care îl are pentru a intra în posesia unor informații la care publicul nu are, în mod normal, acces.
„Activitatea mea în acest dosar am desfășurat-o sub mandat de avocat ales, iar toate diligențele efectuate în relația cu Poliția Rutieră au fost sub autoritatea acestei împuterniciri avocat-client. Nu am solicitat niciodată informații ‘secrete’ și nu am cerut niciodată ‘fără drept’ această informație. Nu am urmărit niciodată, în cariera mea profesională, să îmi exercit atribuțiile în relația cu clienții într-un mod ilegal”, a spus Cătălin Dancu.
„Mă consider total nevinovat de această acuzație”
Avocatul susține că acuzațiile la adresa lui sunt nefondate și își asigură clienții că va ieși mult mai puternic din acest dosar.
„Resping cu toată fermitatea acuzația adusă de DNA și asigur pe toți clienții mei, precum și opinia publică, că mă consider total nevinovat de această acuzație. Îmi voi continua eforturile de a demonstra în fața instanței competente erorile pe care DNA le comite cu privire la persoana mea și sunt convins că instanța va analiza și va confirma nevinovăția mea în cauză”, a mai declarat Cătălin Dancu.