joi, mai 21, 2026

Călin Georgescu, scandal cu jurnalistii. N-a vrut să răspundă la întrebări

Citeste si...

Surpriza alegerilor prezidențiale de duminica trecută, Călin Georgescu, s-a adresat din nou votanților și simpatizanților săi. Victoria sa a stârnit reacții nemaivăzute în presa occidentală și chiar în Parlamentul European.

Înconjurat de jurnaliști, Călin Georgescu a spus că nu acceptă nicio întrebare din partea lor. Reprezentanții mass-media au insistat, susținând că așa funcționează democrația. Fără succes.

„Nu iau întrebări, pentru că am văzut că presa are toate răspunsurile. Eram foarte bucuros dacă lucrurile ar fi mers într-o direcție elegantă. Vreau să fiu un președinte care pune poporul pe primul loc. Cooperare, diplomație, eleganță, onoare. Este interesul național pe primul loc, inclusiv în NATO și UE”, a declarat Călin Georgescu, în murmurul de nemulțumire al jurnaliștilor.

„Tinerii au fost scoși în stradă ieri prin manipulare”

„Nu vreau să scot România din NATO. Fals. Trebuie negociat totul în avantajul poporului român. Ieri, amiralul Rob Bauer a cerut oamenilor să se pregătească de război. E o rușine adusă tuturor țărilor membre NATO. Germania a spus că se pregătește de război, iar doamna Lasconi a spus că va respecta deciziile NATO și UE.

Adică se cere poporului român prin doamna Lasconi să intrăm în războiul din Ucraina. Tinerii au fost scoși în stradă ieri prin manipulare. Așa vor fi scoși și la război.”

A câștigat primul tur

Călin Georgescu a candidat ca independent și a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale, obținând 22,9% din voturi. El se va confrunta în turul doi cu Elena Lasconi, candidata USR, care a acumulat 19,17% din voturi, devansându-l pe premierul Marcel Ciolacu cu aproximativ 2.000 de voturi.

Ultimele Articole

Sorin Grindeanu a dezvăluit că PSD poate forma majoritatea în Parlament, dar Nicușor Dan se opune

Sorin Grindeanu a afirmat luni că i-a comunicat preşedintelui Nicuşor Dan că, în final, formaţiunea sa poate aduna o...
spot_img
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.