Alegeri prezidențiale 2024. Campania electorală s-a terminat în această dimineață, iar alegătorii români din diaspora votează deja de vineri, de la ora 12.00. În afara granițelor se poate vota în 950 de secții, până la ora 23.59, atât sâmbătă, cât și duminică.
Alegeri prezidențiale în Ronânia. În primele ore de la deschiderea secțiilor în diaspora au votat peste 44.000 de persoane, reprezentând sub 1% din numărul de alegători.
Primii care au votat în diaspora au fost românii din Noua Zeelandă, însă cei mai mulți alegători sunt așteptați la urne azi și mâine.
Potrivit Autorității Electorale Permanente, cetățenii români cu drept de vot care locuiesc în afara teritoriului României sau se află temporar în străinătate pot vota la alegerile prezidențiale la oricare din secțiile organizate în afara țării, pe baza unui act de identitate emis de statul român, valabil în ziua votării.
Acesta poate fi cartea de identitate; cartea electronică de identitate; cartea de identitate provizorie; buletinul de identitate; pașaportul diplomatic; pașaportul diplomatic electronic; pașaportul de serviciu; pașaportul de serviciu electronic; pașaportul simplu; pașaportul simplu electronic; pașaportul simplu temporar; în cazul elevilor din școlile militare, carnetul de serviciu militar.
Lista sediilor secțiilor de votare organizate de Ministerul Afacerilor Externe în străinătate pentru alegerile prezidențiale din anul 2024 poate fi consultată pe site-ul Autorității Electorale Permanente.