miercuri, decembrie 6, 2023

15 deținute de la Penitenciarul Arad s-au plimbat la sfârșitul săptămânii trecute prin Arad

Citeste si...

La sfârșitul săptămânii trecute, Penitenciarul Arad și Asociația Turism Alternativ au organizat un tur neobișnuit prin oraș, deschizând oportunitatea a 15 deținute să exploreze istoria, cultura și poveștile orașului. Acest tur a fost realizat în premieră națională și face parte dintr-un proiect educațional menit să sprijine reintegrarea deținutelor în societate.

Ghidul turului, Paul Ionescu, ghid național de turism și voluntar Arad Free Tours, a condus deținutele timp de două ore jumătate și le-a oferit oportunitatea de a vizita obiective importante din oraș, printre care se numără Palatul Administrativ, bustul lui Salacz Gyula, Biserica Catolică „Sf. Anton de Padova”, Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, Palatul Bohuș, Casa Memorială „Vasile Goldiș”, Parcul Reconcilierii, Piața „Avram Iancu”, Sinagoga Neologă, Templul Masonic și Palatul Cultural.

„Ne bucurăm că am reușit să realizăm un astfel de tur, după cunoștințele noastre în premieră națională. Ne bucurăm că putem face genul acesta de turism accesibil chiar și persoanelor private temporar de libertate. Se știe că turismul deschide mintea și schimbă preconcepții și mentalități, iar dacă prin acest tur am reușit să schimbăm și noi cât de puțin lucrurile în acest sens, nu putem decât să fim fericiți și să continuăm proiectele noastre de voluntariat și implicare civică în comunitatea arădeană. Mulțumim celor de la Penitenciar pentru inițiativă și pentru deschiderea de care au dat dovadă”, a afirmat Mario Csipai, președintele Asociației Turism Alternativ.

„Credem că avem datoria să împuternicim oamenii aflați în executarea unei pedepse și să îi susținem, oferindu-le libertatea de a antrena alegerile corecte în viața reală, pregătindu-i astfel pentru momentul când vor reveni în societate. Aceste proiecte reprezintă o punte de legătură între educația din penitenciar și eforturile lor de dincolo de porțile penitenciarului, fiind un sprijin oferit de comunitate pentru ca procesul reinserției să fie complet. Mulțumim celor de la Arad Free Tours pentru această călătorie inedită”, au menționat reprezentanții Penitenciarului Arad.

Parteneriatul între Asociația Turism Alternativ, prin intermediul proiectului Arad Free Tours, și Penitenciarul Arad va continua cu alte proiecte. Următorul eveniment planificat va avea loc duminică, 26 noiembrie, și va consta într-un alt tur neobișnuit intitulat „În spatele ușilor închise”. Acest tur le va oferi celor interesați posibilitatea de a vizita Penitenciarul Arad și de a afla mai multe despre modul în care se desfășoară activitatea într-un astfel de loc.

Începând cu anul 2013, voluntarii de la Arad Free Tours au promovat orașul și județul Arad în rândul turiștilor care vizitează această zonă prin organizarea de tururi ghidate gratuite. Acești voluntari au avut pasiunea de a promova valorile culturale și istoria orașului atât turiștilor, cât și localnicilor, organizând ateliere și activități pentru copii, precum și tururi tematice regulate sau la cerere. Toate acestea au fost realizate pe bază de voluntariat, din dragoste pentru Arad.

Ultimele Articole

Foitaj cu mere și scorțișoară

Dacă dorești să pregătești un desert delicios cu foitaj, gutui și scorțișoară, poți încerca “Ruladă cu Gutui și Scorțișoară”. Iată...
spot_img